Evanghelia pe scurt
De (autor): Lev Tolstoi
Iubeam, eram iubit, aveam copii frumosi, aveam glorie, sanatate, vigoare fizica si morala. Eram in stare sa cosesc ca un taran, sa lucrez zece ore incontinuu, neobosit. Dar deodata viata mea s-a oprit. Nu mai aveam dorinte, nu mai aveam ce sa-mi doresc.
Adevarul este ca viata era absurda. Ajunsesem pe marginea prapastiei si vedeam ca in fata mea nu era altceva decat moartea. Eu, omul viguros si fericit, simteam ca nu mai puteam trai. - Lev Tolstoi, jurnal
Ai citit Evanghelia pe scurt a lui Tolstoi? As putea spune ca, la vremea ei, cartea asta m-a tinut in viata. Daca n-o stii, atunci n-ai cum sa-ntelegi ce inraurire poate avea asupra cuiva. - Ludwig Wittgenstein, corespondenta
Cititorii de toate convingerile ar avea de castigat citind aceasta lucrare, deoarece modul in care procedeaza Tolstoi dovedeste ca mesajul lui Isus Hristos are ceva de spus si celor care nu se regasesc in structurile bisericesti vizibile.
Evanghelia pe scurt aduce in prim-plan invatatura lui Isus si necesitatea urmarii acesteia. In fond, la ce i-ar folosi unui crestin sa-si insuseasca diferitele subtilitati ale dogmelor, daca aderarea la aceste mistere sublime s-ar reflecta doar in repetarea unor ritualuri si in respectarea unor obiceiuri?
Tolstoi sustine in mod radical urmarea invataturii lui Hristos ca o calea desavarsirii. Speram ca aparitia acestui volum sa dea nastere unor reflectii, in toata libertatea, asupra locului invataturii Evangheliei in viata personala si in societate. - Wilhelm Tauwinkl
Ilustratia copertei: Ilia Repin, Lev Tolstoi descult (detaliu), 1901

-5%
PRP: 35.00 Lei
Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.
33.25Lei
33.25Lei
35.00 LeiPrimesti 33 puncte
Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!
Indisponibil
X
Pentru a putea comanda rapid este nevoie sa introduceti numarul dvs de telefon in formatul 0xxxxxxxxx (10 cifre).Un operator Libris.ro va suna si va cere telefonic restul datelor necesare.
Descrierea produsului
Iubeam, eram iubit, aveam copii frumosi, aveam glorie, sanatate, vigoare fizica si morala. Eram in stare sa cosesc ca un taran, sa lucrez zece ore incontinuu, neobosit. Dar deodata viata mea s-a oprit. Nu mai aveam dorinte, nu mai aveam ce sa-mi doresc.
Adevarul este ca viata era absurda. Ajunsesem pe marginea prapastiei si vedeam ca in fata mea nu era altceva decat moartea. Eu, omul viguros si fericit, simteam ca nu mai puteam trai. - Lev Tolstoi, jurnal
Ai citit Evanghelia pe scurt a lui Tolstoi? As putea spune ca, la vremea ei, cartea asta m-a tinut in viata. Daca n-o stii, atunci n-ai cum sa-ntelegi ce inraurire poate avea asupra cuiva. - Ludwig Wittgenstein, corespondenta
Cititorii de toate convingerile ar avea de castigat citind aceasta lucrare, deoarece modul in care procedeaza Tolstoi dovedeste ca mesajul lui Isus Hristos are ceva de spus si celor care nu se regasesc in structurile bisericesti vizibile.
Evanghelia pe scurt aduce in prim-plan invatatura lui Isus si necesitatea urmarii acesteia. In fond, la ce i-ar folosi unui crestin sa-si insuseasca diferitele subtilitati ale dogmelor, daca aderarea la aceste mistere sublime s-ar reflecta doar in repetarea unor ritualuri si in respectarea unor obiceiuri?
Tolstoi sustine in mod radical urmarea invataturii lui Hristos ca o calea desavarsirii. Speram ca aparitia acestui volum sa dea nastere unor reflectii, in toata libertatea, asupra locului invataturii Evangheliei in viata personala si in societate. - Wilhelm Tauwinkl
Ilustratia copertei: Ilia Repin, Lev Tolstoi descult (detaliu), 1901
Adevarul este ca viata era absurda. Ajunsesem pe marginea prapastiei si vedeam ca in fata mea nu era altceva decat moartea. Eu, omul viguros si fericit, simteam ca nu mai puteam trai. - Lev Tolstoi, jurnal
Ai citit Evanghelia pe scurt a lui Tolstoi? As putea spune ca, la vremea ei, cartea asta m-a tinut in viata. Daca n-o stii, atunci n-ai cum sa-ntelegi ce inraurire poate avea asupra cuiva. - Ludwig Wittgenstein, corespondenta
Cititorii de toate convingerile ar avea de castigat citind aceasta lucrare, deoarece modul in care procedeaza Tolstoi dovedeste ca mesajul lui Isus Hristos are ceva de spus si celor care nu se regasesc in structurile bisericesti vizibile.
Evanghelia pe scurt aduce in prim-plan invatatura lui Isus si necesitatea urmarii acesteia. In fond, la ce i-ar folosi unui crestin sa-si insuseasca diferitele subtilitati ale dogmelor, daca aderarea la aceste mistere sublime s-ar reflecta doar in repetarea unor ritualuri si in respectarea unor obiceiuri?
Tolstoi sustine in mod radical urmarea invataturii lui Hristos ca o calea desavarsirii. Speram ca aparitia acestui volum sa dea nastere unor reflectii, in toata libertatea, asupra locului invataturii Evangheliei in viata personala si in societate. - Wilhelm Tauwinkl
Ilustratia copertei: Ilia Repin, Lev Tolstoi descult (detaliu), 1901
Detaliile produsului
De pe acelasi raft
De acelasi autor
Rating general al produsului
5 stele
2
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!
Review-uri
Ilina Andrei
15/09/2020 17:00
Achizitie verificata
Cunosc mai multe ,, reconstrucții`` ale Bibliei: Maestrul şi Margareta lui Bulgakov, Evanghelia după Iisus Cristos a lui Jose Saramago, Evanghelia pe scurt de Lev Tolstoi. Dintre acestea cea mai luminoasă mi se pare povestea lui Tolstoi. Sub cer, singura noastră certitudine sunt oamenii de lângă noi, bucuria şi suferința lor, iar Tolstoi construieşte pe acest fir în stilul său.
Arata mai mult
2 din 2 de rezultate