In aceasta noua aventura superhaioasa, Addison Cooke si prietenii lui reusesc sa scape de gangster si de capcane in cursa lor dupa legendara comoara pierduta a lui Genghis-han. Nimic mai potrivit pentru fanii lui Indiana Jones sau ai seriei Vanatorii de comori, de James Patterson, aparuta de asemenea la Editura Corint Junior! Atunci cand matusa si unchiul lui Addison ajung sa fie implicati, impotriva vointei lor, intr-un plan banditesc de a invada mormantul celebrului conducator mongol Genghis-han, baiatul si prietenii lui se trezesc inca o data in mijlocul unui jaf international de multe mii de dolari. Inarmati doar cu istetime si sete de aventura, ei calatoresc de-a lungul Asiei in incercarea de a salva familia lui Addison si de a nu lasa comoara sa cada in mainile cui nu trebuie.
Fragment din volumul "Addison Cooke si mormantul lui Genghis-Han" de Jonathan W. Stokes:
"Darhazii negri
Addison si ai lui ramasera la panda mult timp, bine ascunsi sub vreo cincisprezece centimetri de fan, Molly sfortandu-se sa nu stranute. Cerul instelat imprastia o lumina palida, imbracand dealurile in straie negre si albe - negativul unei fotografii a lumii. Sub nesfarstiul dom ceresc, pajistile pareau un ocean intunecat, inca neexplorat. Undeva spre miezul noptii, Molly ciuli urechile si-l zgaltai pe Addison care atipise. Doua siluete isi facusera aparitia in lumina palpaitoare a carbunilor si se-ndreptau hotarate spre usile grajdului, in care apoi pasira.
In lumina lunii, Addison zari doi razboinici mongoli cu pelerine si turbane negre care le acopereau capetele si chipurile. Doar ochii le straluceau in intuneric. Se deplasara cu gratia tacuta a nalucilor, deschizand staulele fara zgomot ca sa fure caii. Eddie privea scena ingrozit, dar Addison zambi. Mongolii muscasera momeala.
Raj astepta pana cand mongolii ajunsera in locul potrivit, apoi le intinse capcana pregatita. Pravali un plug greu din fier care trase o sfoara printr-un scripete, ridicand o prelata pe care Raj o ascunsese sub fanul care acoperea podeaua. Cei doi mongoli fura prinsi in prelata si ramasera agatati de o grinda.
- Da! exclama Raj, ridicand pumnul in aer. Capcana lui, despre care Addison zisese ca n-avea sa mearga, functionase perfect. Doar ca prelata se desprinse imediat sub greutatea mongolilor si se prabusi cu un bubuit. Mongolii se rostogolira si sarira in picioare de-ndata.
- Fir-ar, facu Raj, dezumflat.
Addison incepuse deja sa coboare din gramada de fan. Se duse tinta la usa grajdului si o incuie pentru ca mongolii sa nu poata scapa.
Molly se napusti direct asupra lor, lovindu-i, plina de furie, cu pumnii si picioarele. Kung fu era o arta martiala din China, iar Molly era convinsa ca mongolii habar n-aveau de existenta ei.
Se inselase amarnic.
Cei doi mongoli ii parara fiecare lovitura, apoi se napustira cu o forta inspaimantatoare asupra ei.”