Biblia celor obositi, surmenati, epuizati. Cum sa ne reumplem cu energie
Eroarea materialiştilor este că vor să explice Viaţa, Raţiunea şi Sufletul prin singurul mijloc al corpului mineral. Pe de altă parte, a crede că Spiritul, care este în noi, este suficient pentru a compensa slăbiciunile şi carenţele corpurilor inferioare, mental, vital şi mineral, este eroarea spiritualiştilor. În starea lui actuală omul are o constituţie cvadruplă şi nu putem schimba cu nimic această situaţie. Dimpotrivă, dacă am fi înţelepţi, am ţine cont de aceasta. Pentru fiecare dintre aceste corpuri există, deci, o igienă şi o "medicină" anume. Desigur, aceste 4 părţi se influenţează reciproc. De plidă, alcoolul distruge în noi partea vitală, mentală şi spirituală. Invers, o iubire mare, o gândire dirijată în mod conştient, poate modifica multe aspecte ale părţii vitale şi ale celei minerale.
Descrierea produsului

Detaliile produsului