Ganditor solitar, mai degraba ignorat de cultura modernista, sau asa-zis „progresista”, in sanul careia i-a fost dat sa traiasca, Nicolas Gomez Davila poate deveni totusi un reper de prim rang pentru cei ce cauta in filosofie nu sistemul, ci gandirea libera, in actul ei cel mai viu si mai nemijlocit. Marginalitatea sa, pe deplin asumata, a rodit tocmai in acest sens. Meditatia sa in marginea «textului implicit al lumii» si al lumii moderne s-a cristalizat in „scolii” sclipitoare, cu nimic mai prejos decat acelea ale cugetatorilor clasici. Aforistice, ele au geometria clara a diamantelor bine taiate, dar si un zglobiu joc de ape in care se prind intorsaturi paradoxale ale gandului, ironii scaparatoare si aluzii fine, toate sfarsind adesea, impreuna, in cea mai pura poezie ideatica. Poezie ideatica a unuia dintre ultimii vanatori «de umbre sacre pe coline eterne». - Ioan Milea