In fata repetatelor experimente sociale, literatura nu putea ramane indiferenta, nici la noi, nici in alta parte, transfocand epic experienta sociala si perceptia imaginarului colectiv asupra stapanilor si al exercitiului lor de putere. Astfel, putine arii tematice au o reprezentare literara (fictionala, documentara sau memorialistica) mai proteica si mai abundenta, putine toposuri romanesti sunt mai vii, mai relevante, mai anxios-provocatoare in literatura romana de sub comunism sau din anii imediat urmatori prabusirii acestuia, decat morfemul ideatico-literar al puterii politice. Scriitorul roman pare sa fie obsedat de puterea institutionala si de textualizarea ei fictionala, fie pentru a o legitima obedient (in cazul realismului socialist), fie pentru a-i decortica minutios si adesea sever, expunandu-i nu o data dizgratios viscerele (precum in romanele psihologizante ori de analiza ale deceniilor sapte si opt din secolul trecut), fie pentru a o exorciza (in romanele parabolice), fie pentru a o demoniza, in putinele noastre antiutopii, mai mult sau mai putin manifeste. Asa numitul ecosistem al puterii politice, cu o morfologie variabila, tinand de etapele si personajele marcante ale comunismului romanesc, este autopsiat analitic fara complezente de catre autoare.

 

Intr-un cuvant, Ligia Durus realizeaza in cartea sa o cromatica foarte plastica a rictusului ori a grimaselor puterii discretionare. Ea are meritul de a fi parcurs cu abnegatie si competenta, un consistent corpus textual si de a-i fi ordonat categorial si tipologic firele intr-o exegeza care suntem convinsi ca nu va trece neobservata. - George Achim