Black out
"Bonham locuia in Cressy Houses, la cativa metri de Stepney Green. Cladirea avea o fatada splendida, desi innegrita, de caramida si tigla rosie, cu patru etaje, purtand cu mandrie firma companiei East London Dwellings. Acolo unde cladirea intalnea caldaramul, in Union Place, era inca proptita cu barne si schelarie, amintiri ale raidului care o costase viata pe Ethel Bonham.
Troy urca scarile pana la usa apartamentului lui Bonham, aflat la etajul al doilea. Locuinta parea mai mult decat pe jumatate goala. Mirosea vag a legume fierte si, desi era in perfecta ordine si curatenie, parea lipsita de viata - mai degraba ocupata decat locuita. Intra in bucataria mica si aprinse gazul. Remarca primul lucru in care recunoscu mana lui Ethel Bonham: un saculet impletit pentru carlige de rufe care atarna pe spatele usii. Foarte putin ramasese in urma, de parca Bonham ar fi indepartat voluntar orice urma a existentei sotiei sale decedate. Dulapul cu vitrina, care continuse candva un set intreg de portelanuri, de la un catel din ghips pana la cateva farfurii marca Derby hidoase, rosu cu auriu, se sprijinea acum gol de peretele sufrageriei. In primavara lui 1936, Troy fusese cel mai necopt dintre recruti, inca atat de patruns de aerul de la tara, incat tramvaiul si taxiul pareau mai degraba amenintari la adresa membrelor si vietii lui decat orice criminal. Ethel ii deslusise tainele vietii de oras - unde si cand, daca nu si cum sa mearga la cumparaturi, cum sa-si carpeasca ciorapii, cum sa sparga un ou cu o singura mana si cum sa-l intoarca pastrand galbenusul intreg."
PRP: 49.00 Lei
Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.
46.55Lei
46.55Lei
49.00 LeiIn stoc
Descrierea produsului
"Bonham locuia in Cressy Houses, la cativa metri de Stepney Green. Cladirea avea o fatada splendida, desi innegrita, de caramida si tigla rosie, cu patru etaje, purtand cu mandrie firma companiei East London Dwellings. Acolo unde cladirea intalnea caldaramul, in Union Place, era inca proptita cu barne si schelarie, amintiri ale raidului care o costase viata pe Ethel Bonham.
Troy urca scarile pana la usa apartamentului lui Bonham, aflat la etajul al doilea. Locuinta parea mai mult decat pe jumatate goala. Mirosea vag a legume fierte si, desi era in perfecta ordine si curatenie, parea lipsita de viata - mai degraba ocupata decat locuita. Intra in bucataria mica si aprinse gazul. Remarca primul lucru in care recunoscu mana lui Ethel Bonham: un saculet impletit pentru carlige de rufe care atarna pe spatele usii. Foarte putin ramasese in urma, de parca Bonham ar fi indepartat voluntar orice urma a existentei sotiei sale decedate. Dulapul cu vitrina, care continuse candva un set intreg de portelanuri, de la un catel din ghips pana la cateva farfurii marca Derby hidoase, rosu cu auriu, se sprijinea acum gol de peretele sufrageriei. In primavara lui 1936, Troy fusese cel mai necopt dintre recruti, inca atat de patruns de aerul de la tara, incat tramvaiul si taxiul pareau mai degraba amenintari la adresa membrelor si vietii lui decat orice criminal. Ethel ii deslusise tainele vietii de oras - unde si cand, daca nu si cum sa mearga la cumparaturi, cum sa-si carpeasca ciorapii, cum sa sparga un ou cu o singura mana si cum sa-l intoarca pastrand galbenusul intreg."
Detaliile produsului