Poezia lui Traian Abruda nu alina si nu te cheama sa meditezi ca atare, nu te ajuta sa intri in niciun fel de transa menita sa te scoata din mijlocul "intamplarilor arzatoare ale prezentului", poezia lui te pune fata in fata cu dimensiunile unei vieti lipsite de unitate sau cel putin cu tusele care subliniaza o interactiune, neplacuta de cele mai multe ori, a omului cu normele unei realitati care devine pe zi ce trece cu mult mai neomogena decat ar putea accepta sensibilitatea unei artist vizual format.

[…]

Identitatea umana ramane o tema centrala din volumul sau si tocmai din insasi denumirea sa incepem sa ne gandim la faptul ca dimensiunea centrala a poeziilor cuprinse in ce nu a facut dumnezeu ar trebui sa fie reversul medaliei. Si ce nu a facut divinitatea consta tocmai in aceasta lipsa de dialog cu omul. Iar noua epoca pare sa ne spuna ca identitatea umana se formeaza prin diversitate si prin orientare exclusiva exterioara, chiar daca o face folosindu-se de date ce tin exclusiv de sfera rationalului, Traian Abruda ne indeamna sa invatam mai multe despre cunoasterea umana si despre esenta umanului. Si ne intrebam din nou ce nu a facut Dumenezeu? Nu ne-a invatat ce inseamna sa fii "om". Iar poezia trebuie sa fie sugestie si indemn spre cultivarea axiologica a omului din omenire. - Claudia Nitu