Fiecare om este nascut pentru Cer
De (autor): Sfantul Inochentie Al Penzei
Sfantul Inochentie al Penzei a trecut tanar la cele vesnice, fara sa piarda nici o clipa din cei 35 de ani pe care i-a petrecut pe acest pamant. A scris, a propovaduit, s-a nevoit, a indurat prigoana si a pastorit, urmand indeaproape marilor Parinti care au slujit Bisericii ca ierarhi, marturisitori si invatatori. Unul dintre cei mai invatati ierarhi ai vremii sale, a fost si unul dintre cei mai ascetici, dar si dintre cei mai smeriti si blanzi. Cu toate ca a pastorit ca arhiereu numai patru luni, pomenirea lui a ramas nestearsa in eparhia slujirii sale, ca a unuia ce a fost cu adevarat „dreptar credintei si chip blandetelor”.
Cartea de fata aduce pentru prima data la indemana cititorilor romani o parte din mostenirea de buna mireasma duhovniceasca a acestui sfant putin cunoscut la noi, cuprinsa in scrisori si cuvinte de invatatura, in care fiecare crestin, fie el mirean sau monah, va gasi negresit folos pentru suflet, mangaiere in incercari, raspuns pentru problemele si cautarile sale duhovnicesti.

20.00Lei
20.00Lei
Primesti 20 puncte
Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!
In stoc
X
Pentru a putea comanda rapid este nevoie sa introduceti numarul dvs de telefon in formatul 0xxxxxxxxx (10 cifre).Un operator Libris.ro va suna si va cere telefonic restul datelor necesare.
Descrierea produsului
Sfantul Inochentie al Penzei a trecut tanar la cele vesnice, fara sa piarda nici o clipa din cei 35 de ani pe care i-a petrecut pe acest pamant. A scris, a propovaduit, s-a nevoit, a indurat prigoana si a pastorit, urmand indeaproape marilor Parinti care au slujit Bisericii ca ierarhi, marturisitori si invatatori. Unul dintre cei mai invatati ierarhi ai vremii sale, a fost si unul dintre cei mai ascetici, dar si dintre cei mai smeriti si blanzi. Cu toate ca a pastorit ca arhiereu numai patru luni, pomenirea lui a ramas nestearsa in eparhia slujirii sale, ca a unuia ce a fost cu adevarat „dreptar credintei si chip blandetelor”.
Cartea de fata aduce pentru prima data la indemana cititorilor romani o parte din mostenirea de buna mireasma duhovniceasca a acestui sfant putin cunoscut la noi, cuprinsa in scrisori si cuvinte de invatatura, in care fiecare crestin, fie el mirean sau monah, va gasi negresit folos pentru suflet, mangaiere in incercari, raspuns pentru problemele si cautarile sale duhovnicesti.
Cartea de fata aduce pentru prima data la indemana cititorilor romani o parte din mostenirea de buna mireasma duhovniceasca a acestui sfant putin cunoscut la noi, cuprinsa in scrisori si cuvinte de invatatura, in care fiecare crestin, fie el mirean sau monah, va gasi negresit folos pentru suflet, mangaiere in incercari, raspuns pentru problemele si cautarile sale duhovnicesti.
Detaliile produsului
- Categoria: Carte Ortodoxa
- Autor: Sfantul Inochentie Al Penzei
- Editura: SOPHIA
- An aparitie: 2019
- Editie: Necartonata
- Format: 200 x 130 mm
- Nr. pagini: 256
- Traducator: Adrian Tanasescu-Vlas
- Cod: SOP978-973-136-664-7
De pe acelasi raft
Rating general al produsului
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!
Review-uri
CalinH
29/02/2020 06:06
Achizitie verificata
Fiecare om este nascut pentru Cer - O carte minunata dar.............. depinde foarte mult cum alegem sa ne traim viata, in pofte, distractii,............Adica in Pacat sau o viata Inchinata Domnului Nostru Isus Hristos. De noi depinde ce alegem sa mergem la Cer La Tatal Nostru Cel ce ne-a creat dupa asemanarea lui si sa ii Dam Slava si multumire pentru tot si toate. Sau alegem Pacatul ce este reprezentat de insasi Diavolul care ne doreste sa ii fim sclavi pe vecie............ prin pacatele savarsite.
Alegerea depinde de noi.
Doamne Ajuta!
Arata mai mult
1 din 1 de rezultate