Adrian N. PIescau inlocuieste deznodamintele romanului cu un scenariu examinator original. Personajele sunt convocate in fata unei instante parintesti supreme, pentru "motivarea" actelor de viata traite. Ceea ce pune in valoare polifonia adevarului si creaza posibilitatea unei reexaminari de fond. Insa tensiunea confruntarii prismatice induce retrairi dureroase ale raului odata facut. Intr-un exercitiu intens de terapie a vinei, in perspectiva salvarii. Mama este, in acest context, o metafora a sortii, schitata dupa modelul zeitatilor din vechea mitologie rurala. Ce vegheaza mersul destinelor omenesti, arderea lor in focul iubirilor serafice si mistuirea in flacarile caselor sfaramate sub lovitura intamplarii devastatoare. De aceea pare singura care intelege cum se preschimba jocurile cu erosii copilariei in hartuirile tineretii. Ea ne conduce sa asociem, ca-ntr-o puternica lectie de viata, miscarea haitelor in padurea profunda, cu lupii tineri ai lurnii civilizate, devastati de instinctul fiarelor fratricide. Care se sfasie deindata ce unul dintre ei manifesta semne de slabiciune. Ca si lupii, de altfel, care se devora cu o placere feroce, daca adulmeca mirosul sangelui cald in vazduh. Asemenea intuitii cotropitoare, de buna seama, semnalizeaza dimensiunile talentului scriitoricesc. Si urma leului printre lucruri. - Dr. Mircea Itu