Ma cheama Emanuela Covaci, vin din Romania si sunt de origine rroma. Traiesc in Italia de 25 de ani. De ce scriu? Cand am venit in Italia nu stiam sa scriu, eram analfabeta. Familia italiana la care am venit a aflat ca nu stiu nici macar sa imi scriu numele. Pentru ei nu era ceva normal. Au adus acasa o profesoara care sa ma invete alfabetul. Eram fericita, fiindca asta a fost dorinta mea dintotdeauna, dar era dificil, pentru ca in acelasi timp invatam italiana. Intr-o zi, i-am spus profesoarei: cand voi fi mare, voi deveni scriitoare. Profesoara m-a privit si mi-a spus: intai invata alfabetul! Stiam cateva litere si deja ma simteam importanta. Intr-o dimineata, trecutul meu s-a revarsat si a devenit prezentul meu. In acel moment, mi-am dat seama ca pentru a-l intelege, trebuia sa scriu. De atunci nu m-am mai oprit din scris, osciland inainte si inapoi intre trecut, viitor si prezent. Scriind, am inteles ca mama nu te nasti, ci devii si, astfel, mi-am iubit fiii neconditionat. Am vrut ca fiul si fiica mea sa studieze. Am iubit si pretuit sacrificiile pe care copii le fac, in fiecare dimineata, trezindu-se pentru a merge la scoala ani si ani, pana la absolvire. Am inteles ca toate acestea pleaca de la parinte, care se ridica si el in fiecare dimineata pentru a insoti copilul la scoala. In tara mea, in cultura rroma, lipseste acest efort, aceasta dorinta de a descoperi: Cine esti cu adevarat? Ce vrei sa fii cand vei fi mare? Unde sunt visele copiilor nostri? Multi parinti rromi sunt, asa cum am fost si eu, analfabeti. E normal ca acesti parinti sa nu aiba aripi pentru a-si insoti copiii. Sa pastram traditiile noastre, dar sa respectam visele si dorintele copiilor nostri. Sa-i insotim pe copiii nostri pe drumul catre cunoastere. - Emanuela Covaci

 

Am terminat de citit cartea Emanuelei Covaci si inca mi-e teama sa scriu un gand in deschiderea ei. Titlul gandului meu, Ce vezi in interiorul inimii mele?, este intrebarea de final a cartii sale. E ca si cum as lovi intr-un trandafir la vremea cuvenita. Fragila si inteligenta, scriitura ei m-a frapat prin franchete, prin faptele de viata descrise cu toata sinceritatea. O sinceritate molipsitoare. Am primit deseori lectii de la scriitoarele ce si-au adus etnicul in lumina. Lectii destinse, cuminti, pline de bun simt. Si, de data aceasta, Emanuela ne copleseste. Ne arata ca exista mereu o poveste in miezul povestii, care copleseste povestea... - Pr. Constantin Necula