Fragment din cartea "O viata marunta Ed.2024" de Hanya Yanagihara:

"Dar, dupa Curtea cu sicomori, aceste fantezii intristatoare se rarisera, iar in a doua jumatate a celui de-al treizeci si saptelea an de viata capatase o incredere in sine cum nu mai simtise niciodata pana atunci. Ceva se schimbase; ceva se cimentase; undeva, numele lui fusese inscris in piatra. Intotdeauna avea sa aiba de lucru; se putea odihni putin, daca voia.
Era septembrie si se intorcea de la o filmare, pregatindu-se sa plece intr-un turneu publicitar european; ii ramanea o singura zi de stat in oras, numai una, iar Jude ii spusese ca-l va duce oriunde vrea. Urma sa se intalneasca, sa manance impreuna, iar pe urma el avea sa urce in masina si sa se duca direct la aeroport, la cursa de Londra. Trecuse mult timp de cand nu mai fusese la New York, si chiar voia sa mearga intr-un loc ieftin si primitor, ca localul acela vietnamez cu taietei la care se duceau cand erau tineri, dar alesese in cele din urma un restaurant frantuzesc din Midtown, cunoscut pentru meniul cu fructe de mare, pentru ca Jude sa nu fie nevoit sa se deplaseze prea mult.
Restaurantul era plin de oameni de afaceri, genul care isi afisau puterea si averea prin croiala costumelor pe care le purtau si prin subtilitatea ceasurilor de la mana: trebuia sa fii si tu bogat si putemic pentru a intelege ce anume transmiteau ele. Pentru oricine altcineva, dientii erau doar niste barbati in costume bleurnarin, greu de deosebit intre ei. Receptionera il duse la masa lui Jude, care venise deja si-l astepta, iar cand Jude se ridica in picioare, el se apropie si-l imbratisa strans, lucru care stia ca lui Jude nu-i place, dar pe care hotarase recent ca oricum il va face. Statura asa, tinandu-se in brate, inconjurati de barbati in costume bleumarin, pana cand el ii dadu drurnul lui Jude, si se asezara.
-Te-am stingherit destul? il intreba, iar Jude clatina din cap si zambi.
Aveau atatea lucruri de discutat intr-un timp atat de scurt, incat Jude chiar scrisese o ordine de zi pe spatele unei chitante, iar el rase vazand-o, insa, in cele din urma, ajunsera s-o urmeze indeaproape. Intre subiectul cinci (nunta lui Malcolm: ce vor spune la toasturi?) si subiectul sase (lucrarile la apartamentul de pe Greene Street, care era in renovare), Willem se ridica si se duse la baie, iar in timp ce se intorcea la masa avu impresia deconcertanta ca era urmarit. Fireste, era obisnuit sa fie privit si analizat, dar privirea aceea avusese ceva altfel in senzatia pe care i-o daduse, in intensitatea si in natura ei furisa, si, pentru prima data dupa mult timp, el simti ca se sfieste, constient de faptul ca purta blugi, si nu costum si ca, evident, nu-si avea locul aici. Isi dadu seama atunci ca toti ceilalti dienti purtau costum, numai el nu.