headerdesktop corintwktrgr26apr24

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

headermobile corintwktrgr26apr24

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Privire in interior

Privire in interior - Gabriel Socaciu
Rasfoieste

Privire in interior

Privire in interior. Imparatia cerurilor este in noi

In aceasta carte sunt redate trairi personale, viziuni si mesaje primite, pe care le-am infatisat ca atare, cat mai aproape de naturaletea si autenticitatea lor. Uneori, textul este scris ca un monolog, alteori apar mesaje asemanatoare unor indemnuri la reflectie si introspectie, primite intr-un sistem revelatoriu. Intelegem ca spiritul este cel care dirijeaza o fiinta din planul nevazut si ca doar pastrarea legaturii cat mai directe cu el poate mentine integritatea sufletului si corpului fizic.
In prezent asistam, nu numai, la o destructurare a partii organice, pe care o vedem prin miile de boli, ci si la imbolnavirea sufletului unei mari parti a omenirii. Desi nu le putem cuantifica la fel ca in cazul bolilor corpului fizic, suferintele sufletesti sunt multiple, iar simptomele lor chiar mai dureroase decat cele organice. Am scris in aceasta carte despre efectele a ceea ce numim pierdere de suflet, despre imbolnavirea lui si despre cat de mult depindem de vitalitatea sa.
Citeste mai mult

transport gratuit

50.00Lei

50.00Lei

Primesti 50 puncte

Important icon msg

Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!

In stoc

Descrierea produsului

Privire in interior. Imparatia cerurilor este in noi

In aceasta carte sunt redate trairi personale, viziuni si mesaje primite, pe care le-am infatisat ca atare, cat mai aproape de naturaletea si autenticitatea lor. Uneori, textul este scris ca un monolog, alteori apar mesaje asemanatoare unor indemnuri la reflectie si introspectie, primite intr-un sistem revelatoriu. Intelegem ca spiritul este cel care dirijeaza o fiinta din planul nevazut si ca doar pastrarea legaturii cat mai directe cu el poate mentine integritatea sufletului si corpului fizic.
In prezent asistam, nu numai, la o destructurare a partii organice, pe care o vedem prin miile de boli, ci si la imbolnavirea sufletului unei mari parti a omenirii. Desi nu le putem cuantifica la fel ca in cazul bolilor corpului fizic, suferintele sufletesti sunt multiple, iar simptomele lor chiar mai dureroase decat cele organice. Am scris in aceasta carte despre efectele a ceea ce numim pierdere de suflet, despre imbolnavirea lui si despre cat de mult depindem de vitalitatea sa.
Citeste mai mult

De pe acelasi raft

De acelasi autor

Rating general al produsului

5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Review-uri

Valentina Vasile 13/10/2023 11:11
Toată bucuria inimii mele stă în ceea ce am primit până acum și ceea ce pot să privesc/primesc clipă de clipă.
Personal, Cred cu toată tăria că Toate sunt în echilibru perfect în mâinile lui Dumnezeu!!!
Tot ce primesc Acum este rodul celor interioare armonizate sau nu cu cele divine,
fructul tuturor intențiilor, gândurilor, sentimentelor, faptelor mele duse până la nivel de micro, nano,...
Toate, dar toate contează și conduc spre clipa de Acum.
Nu este vorba nicidecum de un celălalt, de exterior, de nedreptate,... Pentru că tot ce refuz să privesc în interiorul meu cu ochii sufletului meu, mi se dă să privesc cu ochii exteriori. Cum?
Fiind interconectați, cum doar un clarvăzător poate vedea,.... mediul, clipa de Acum, celălalt,... se transformă în fix ceea ce am eu nevoie să văd ca oglindire a interiorului meu!
Tot ce refuz să văd la mine în mod onest, în inima și în mintea mea, îmi materializează Dumnezeu în fața ochilor mei prin ceilalți.
Privire în interior
Cu adevărat Împărăția Cerurilor este pusă în noi ��
Arata mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments

1 din 1 de rezultate

Acum se comanda

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one