Si fusesem izgonit din Rai
De (autor): Ion Marculescu
Prezentul volum face parte din ciclul Jurnalul de la Marcona
Cartea de fata imbraca forma unui (aparent) jurnal, a unei suite de consemnari cu caracter personal, fapte, istorisiri auzite de la altii, impresii de lectura. Este un fel de O mie si una de nopti - varianta dezvrajita, plasata intr-un registru fluid care impleteste tonul oniric cu relatarea cotidiana: ineditul survine din povesti de o concretete descriptiva. Istorisiri ale unor oameni obisnuiti se impletesc cu povesti ale unor oameni mai putin obisnuiti, pentru ca, pe de-o parte, viata este ea insasi o naratiune - uneori banala, alteori extraordinara -, pe de alta parte, suntem fiinte facute sa traiasca din vorbe, sa se lupte pentru a se face ascultate. Suntem ceea ce vorbim, murim incet-incet din cauza a ceea ce nu putem rosti. Toate astea sunt (sur)prinse aici intr-un fel in care exceptionalul devine firesc, iar firescul apare drept ceea ce este: o excrescenta pe care o putem "duce" doar pentru ca avem capacitatea de a ignora. Cartea aceasta asaza vorbele rebele in povesti, adica exact acolo unde le este locul ca sa capete sens.
39.00Lei
39.00Lei
Primesti 39 puncte
Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!
In stoc
X
Pentru a putea comanda rapid este nevoie sa introduceti numarul dvs de telefon in formatul 0xxxxxxxxx (10 cifre).Un operator Libris.ro va suna si va cere telefonic restul datelor necesare.
Descrierea produsului
Prezentul volum face parte din ciclul Jurnalul de la Marcona
Cartea de fata imbraca forma unui (aparent) jurnal, a unei suite de consemnari cu caracter personal, fapte, istorisiri auzite de la altii, impresii de lectura. Este un fel de O mie si una de nopti - varianta dezvrajita, plasata intr-un registru fluid care impleteste tonul oniric cu relatarea cotidiana: ineditul survine din povesti de o concretete descriptiva. Istorisiri ale unor oameni obisnuiti se impletesc cu povesti ale unor oameni mai putin obisnuiti, pentru ca, pe de-o parte, viata este ea insasi o naratiune - uneori banala, alteori extraordinara -, pe de alta parte, suntem fiinte facute sa traiasca din vorbe, sa se lupte pentru a se face ascultate. Suntem ceea ce vorbim, murim incet-incet din cauza a ceea ce nu putem rosti. Toate astea sunt (sur)prinse aici intr-un fel in care exceptionalul devine firesc, iar firescul apare drept ceea ce este: o excrescenta pe care o putem "duce" doar pentru ca avem capacitatea de a ignora. Cartea aceasta asaza vorbele rebele in povesti, adica exact acolo unde le este locul ca sa capete sens.
Detaliile produsului
- Categoria: Literatura Romana
- Autor: Ion Marculescu
- Editura: TREI
- An aparitie: 2023
- Editie: Necartonata
- Format: 200 x 130 x 20 mm
- Nr. pagini: 230
- Literatura: romana
- Regiune: Europa de Est
- Cod: TRE978-606-40-2068-0
De pe acelasi raft
De acelasi autor
Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!