Spre cunoasterea de sine. 21 de schite psihosociologice
De (autor): Septimiu Chelcea
Niciun om nu este o insula, scria poetul si clericul englez John Donne (1573-1631). Psihosociologii vorbesc despre trebuinta oamenilor de apartenenta la un grup (familie, comunitate rurala sau urbana, popor s.a.) sau de a fi in relatie cu altii (de prietenie, de rudenie etc.). Fara a pierde din vedere aceste constatari, schitele incluse in aceasta carte se centreaza pe analiza sinelui individual, comparabil cu un diamant care isi dezvaluie fatetele in functie de unghiurile din care este privit. Asemenea fatetelor sinelui, cele 21 de schite din aceasta lucrare alcatuiesc o unitate, dar sunt intr-o anumita masura independente. Pot fi citite selectiv si nu neaparat in succesiune. Pentru a spori cursivitatea lecturii, am renuntat la explicarea unor termeni de stricta specialitate in text, dar pe care i-am inclus in Glosar.
Spre cunoasterea de sine este indemnul adresat deopotriva tinerilor si celor mai putin tineri de a se angaja pe un drum care, parcurs cu staruinta, duce la aflarea raspunsului la intrebarea Cine sunt. In acest sens, consider de ajutor scalele si chestionarele ce insotesc cele mai multe dintre schite, chiar daca nu au fost etalonate si validate pentru populatia din tara noastra. - Septimiu Chelcea
-10%
nou
PRP: 39.00 Lei
Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.
35.10Lei
35.10Lei
39.00 LeiPrimesti 35 puncte
Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!
In stoc
X
Pentru a putea comanda rapid este nevoie sa introduceti numarul dvs de telefon in formatul 0xxxxxxxxx (10 cifre).Un operator Libris.ro va suna si va cere telefonic restul datelor necesare.
Descrierea produsului
Niciun om nu este o insula, scria poetul si clericul englez John Donne (1573-1631). Psihosociologii vorbesc despre trebuinta oamenilor de apartenenta la un grup (familie, comunitate rurala sau urbana, popor s.a.) sau de a fi in relatie cu altii (de prietenie, de rudenie etc.). Fara a pierde din vedere aceste constatari, schitele incluse in aceasta carte se centreaza pe analiza sinelui individual, comparabil cu un diamant care isi dezvaluie fatetele in functie de unghiurile din care este privit. Asemenea fatetelor sinelui, cele 21 de schite din aceasta lucrare alcatuiesc o unitate, dar sunt intr-o anumita masura independente. Pot fi citite selectiv si nu neaparat in succesiune. Pentru a spori cursivitatea lecturii, am renuntat la explicarea unor termeni de stricta specialitate in text, dar pe care i-am inclus in Glosar.
Spre cunoasterea de sine este indemnul adresat deopotriva tinerilor si celor mai putin tineri de a se angaja pe un drum care, parcurs cu staruinta, duce la aflarea raspunsului la intrebarea Cine sunt. In acest sens, consider de ajutor scalele si chestionarele ce insotesc cele mai multe dintre schite, chiar daca nu au fost etalonate si validate pentru populatia din tara noastra. - Septimiu Chelcea
Detaliile produsului
- Categoria: Psihologie, psihanaliza, logica
- Autor: Septimiu Chelcea
- Editura: PRO UNIVERSITARIA
- An aparitie: 2024
- Editie: Necartonata
- Format: 240 x 170 x 8 mm
- Nr. pagini: 166
- Subiect: Psihologia dezvoltarii
- Cod: PUN978-606-26-1859-9
De pe acelasi raft
De acelasi autor
Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!